Gândacul-Hercule (Dynastes hercules) se apără cu ajutorul cleştilor săi puternici, de o constituţie aparte: cel superior asemănător unui iatagan uşor curbat, iar cel inferior mai scurt, asemănător cu o cange (prin unirea cu forţă a celor 2 cleşti gândacul-Hercule putând perfora o bucată de lemn cu grosimea de 1-2m).
Buhaiul de baltă (Dytiscus marginalis) este înzestrat pe partea ventrală cu un spin puternic şi ascuţit, al cărui vârf este orientat în direcţia deplasării animalului în apă. Când se vede atacat animalul se răstoarnă cu pântecul în sus, oferind în acest fel gurii prădătorului ghimpele salvator.
Rozătorul Hystrix cristata, numit popular porc spinos datorită grohăitul şi guiţatului său, are o mare parte din corp acoperită cu spini foarte lungi. Aceştia formează un fel de coamă pe care animalul o poate zbârli la nevoie. Mai exact, atunci când este surprins în afara adăpostului, animalul îşi ridică ameninţător capul şi îşi zbârleşte spinii care se lovindu-se brusc unii de alţii produc un zgomot înfricoşător
Pupăza (Upupa epops) îşi apără progeniturile de păsările răpitoare prin tapetarea cuibului cu excremente. Mai mult chiar, atunci când sunt atacaţi, atât puii cât şi mama, împroaşcă din glanda uropigeeo substanţă urât mirositoare.
Omizile fluturelui monarh (Danaus plexippus) acumulează în corpul lor mari cantităţi de calotropine (glicozide cardiotonice) din planta otrăvitoare Asclepias curassavica cu ajutorul cărora se apără împotriva prădătorilor. Gaiţele albastre, cei mai mari consumatori de lepidoptere, simţind gustul amar al calotropinei, vor vomita imediat hrana ingerată şi vor ocolii pe mai departe fluturii monarh
Pentru a fi convingătoare în faţa duşmanilor omizile fluturelui-nocturn (Dicranura vinula) îşi ridică ameninţător capul mare i apoi coada, lăsând să iasă din vârful celor două prelungiri codale în formă de furculiţă două fire roşcate pe care lke mişcă de o parte şi de alta, înfricoşând duşmanul. Din această poziţie ele împroaşcă şi un lichid urât mirositor care are menirea de a îndepărta duşmanii
Desenul de pe aripile fluturelui ochi-de-păun (Saturnia pyri) ce seamănă cu ochiul mare şi pătrunzător al păsărilor prădătoare este un mijloc prin care acesta se apără împotriva rozătoarelor şi păsărilor mici, principalii duşmani ai acestuia
Şopârla Uroplatus fimbriatus are coada asemănătoare frunzelor copacilor unde trăieşte. Când doarme el se lipeşte de trunchiul copacului, cu capul în jos, lăsând impresia unei crenguţe prevăzută la capăt cu o frunză
Şopârla Phrynocephalus mystaceus prezintă lobi tegumentari ţepoşi asemănători unor urechi mari. În poziţie de repaus acestea stau lipite de colţurile botului. Când este atacată, şopârla cască gura, iar lobii respectivi se ridică dându-i animalului o înfăţişare înfricoşătoare
Artropodul Euphagus pugilatus vânează şi se apără de duşmani cu ascunzându-se într-o cochilie părăsită pe care o schimbă pe măsură ce creşte
Peştele-sabie, Xiphias gladius, se apără cu ajutorul maxilarului superior. Acesta este alungit în formă de sabie, lipsit de dinţi şi cu marginile foarte tăioase, fiind astfel o excelentă armă de apărare împotriva atacatorilor
Pisica de mare (Dasyatis pastinaca) atunci când este atacată are obiceiul de a-şi înconjura duşmanul cu ajutorul cozii sale lungi şi flexibile, rănindu-l cu ghimpele său veninos ce măsoară aproximativ 40 cm
Scoica de mărgăritare (Pteria margaritifera) se apără împotriva corpilor străini (particule de nisip, viermişori) ajunşi din întâmplare între corpul scoicii şi manta, secretând în jurul corpului acestora învelişuri concentrice, asemănătoare foiţelor de ceară, imobilizându-l pentru eternitate într-o închisoare de sidef, strălucitoare şi preţioasă pentru om